"Operatiile estetice trebuie sa se realizeze in limitele umanului si naturii, pentru ca orice alterare exagerata atrage consecinte.”
Dr. Porosnicu




Mi-am dorit să păstrez, pe cât posibil, liniile naturale ale feței. Nu mi-am dorit un „năsuc de păpușă”. În același timp, mi-am dorit și rezolvarea problemelor funcționale, iar rezultatul este exact ceea ce mi-am dorit — natural, echilibrat și funcțional.
Îl recomand cu toată încrederea! Este un medic profesionist, atent la detalii și extrem de implicat. M-a făcut să mă simt în siguranță pe tot parcursul procesului, iar rezultatul este peste nivelul așteptărilor mele.

Este un medic empatic, extrem de răbdător și un profesionist desăvârșit: M-a ajutat enorm să-mi recăpăt încrederea în mine! Pe lângă faptul că este un chirurg extraordinar, are și o latură umană și empatică , știe să liniștească, să explice și să ofere siguranță atunci când ai cea mai mare nevoie.
Înainte de operație eram foarte speriată și nu știam ce formă sau volum să aleg. Mi-a explicat totul cu calm, m-a ghidat și am avut încredere totală să aleagă pentru mine. Rezultatul este excepțional ! sânii arată foarte natural, proporția este perfectă pentru corpul meu, iar vindecarea a fost mult mai rapidă decât mă așteptam. După doar două săptămâni am revenit la muncă.
Îmi place enorm că, atunci când intri în cabinetul lui, simți acea umanitate, naturalețe și autenticitate pe care puțini medici le au. Îți inspiră încredere din primul moment și simți că ești pe mâini foarte bune. Până și muzica din cabinet contribuie la starea de liniște și de bine și armonie și pentru asta vă mulțumesc! ❤️
Pentru mine, va rămâne medicul la care voi apela în continuare pentru orice tratament estetic.
Vă mulțumesc din toată inima pentru profesionalism, grijă și pentru că mi-ați fost alături în această transformare!🙏🏻❤️

up the good work doc☺️

Este un medic care pune mare preț pe comunicarea cu pacientul și pe înțelegerea nevoilor acestuia, lucru care pentru mine a contat enorm. Întreaga echipă a fost minunată!
Rezultatul final îmi place foarte mult și sunt tare recunoscătoare pentru tot acest proces, care pentru mine a fost benefic și tare satisfăcător!
Servicii avantajoase
Proceduri minim invazive
Aceste proceduri implica injectarea cu acid hialuronic si toxina botulinica, in scopul indepartarii ridurilor vizibile si obtinerea unui aspect facial mai tanar si reimprospatat. Acest tip de tratament se aplica cu precadere pentru ridurile din zona ochilor, fruntii si a gatului.
Chirurgie estetica pentru sani si silueta
Indiferent daca esti interesata de augumentarea, ridicarea sau micsorarea sanilor, poti apela cu incredere la dr. Andrei Porosnicu, pentru a avea siguranta unui rezultat cat mai satisfacator. Chirurgia siluetei include proceduri de lipoaspiratie, abdominoplastie, brahioplastie si lifting al coapselor.
Chirurgie estetica faciala
Procedurile din cadrul acestei categorii de chirurgie estetica sunt lifting facial, rinoplastie, blefaroplastie si otoplastie. Indiferent care ar fi nevoile tale, alege calitatea si profesionalismul inainte de orice.
Mereu la indemana ta!
Servicii premium de chirurgie estetica
Experienta si cunostinte vaste in domeniu
Frumusete si naturalete
In ce consta procedurile de chirurgie estetica?
Termenul de chirurgie estetica se refera in principiu la corectarea unor trasaturi morfologice ale fizionomiei, indepartarea semnelor de imbatranire, cu scopul de a se obtine un aspect estetic imbunatatit, in ceea ce priveste aspectul facial si corpul uman in intregime.
Interventiile de chirurgie estetica pot fi grupate in doua categorii distincte, si anume chirugrie estetica faciala si a corpului. Aceste tipuri de interventii chirurgicale acopera nevoile oricarui pacient care doreste sa faca o schimbare in privinta aspectului estetic al corpului sau.
Interventiile chirurgicale pentru obtinerea unui aspect estetic imbunatatit nu presupun doar cunostinte medicale avansate ci si intelegerea personalitatii pacientului. Colaborarea cu pacientul trebuie sa fie bazata pe incredere si empatie, pentru a se putea ajunge la un rezultat excelent.
Profesionalism si devotament
Dr. Andrei Porosnicu- medic specialist in domeniu
Servicii de Medicina Estetica
Apeleaza cu incredere!
Colaborarea cu pacientii se bazeaza pe incredere, seriozitate si atentie la detalii, ceea ce atesta calitatea serviciilor.
Proceduri de chirurgie estetica - avantaje principale
Una dintre aspectele cele mai importante care ne diferentiaza de ceilalti medici specializati in domeniul de estetica este colaborarea de succes pe care o avem cu pacientii. Indiferent de procedura chirurgicala care este aleasa, respectam nevoile pacientului, oferim timp suficient pentru consultatiile preliminare, iar comunicarea noastra se bazeaza pe empatie si termeni stiintifici expliciti. Pe langa faptul ca vei putea avea incredere ca rezultatul va fi unul satisfacator, procedura chirurgicala in sine este nedureroasa si vei avea parte de suportul medicului in perioada postoperatorie.
Top 5 cele mai reprezentative servicii de chirurgie estetica
- Implant mamar
- Rinoplastie
- Blefaroplastie
- Abdominoplastie
- Estompare riduri cu botox